ÎN STRANA ADUCERILOR-AMINTE
PĂRINTELE IOAN IOVAN – UN CRIN AL IUBIRII DE HRISTOS
Ediție prefațată și îngrijită de Călin Pintea
Note de lectură
Prin cruce vedem izvorul, credea Sfântul Ioan Gură de Aur. Ne oprim în fața sfintelor cruci, din lemn sau piatră, să vedem izvorul. Dar oare nu intrăm în minune divină și atunci când cuvintele iau forma crucii? Evantaiul de mărturisiri din cartea dedicată unui mare duhovnic al secolului XX, PĂRINTELE IOAN IOVAN – UN CRIN AL IUBIRII DE HRISTOS, în îngrijirea scriitorului Călin Pintea, Editura Lebăda neagră, Iași, 2025, iau forma crucii, aflând izvorul unei vieți prinse în vitregii pătimitoare, dar izbânditoare prin comuniunea deplină cu Cel absolut, infinit și indestructibil. Cât sublim și câtă infinitate în exclamația Părintelui când părăsește anii grei de încarcerare: „A fost frumos la Gherla!”
Astfel, Părintele apare în hlamida de lumină a celui care a fost (este!) în întregime a lui Hristos, căutându-L și cunoscându-L, fără de oprire, prin ceea ce numim gloria lui Dumnezeu care se află în noi. Și printre torționari, în carceră – opunându-se desființării așezămintelor monahale – săvârșea Sfânta Liturghie („raza din catacombă”).
Impresionează cum mărturiile, evocările, descrierile, notațiile eseistice, inserturile psalmice, reflecțiile din paginile cărții, fără să fie simple juxtapuneri, dimpotrivă conturându-se ca expresive nuclee narative, au fiorul trăirilor aievea, cu o evlavioasă încărcătură ideatică, de parcă autorii s-ar afla „în fața Împăratului Ceresc”, cu toate datele vieții sfinte a Părintelui, cu arderea sa întru desăvârșirea iubirii de Hristos, asociindu-l cu înțeleptul din Pateric care spunea: „Dacă vrei să fii desăvârșit, fă-te flacără.” Atâtor preoți, monahi, credincioși, Părintele le-a fost flacără, duhovnic, mentor, mijlocitor, povățuitor, mângâietor, mucenic, cuminecător, „râvnitor pentru Casa Domnului”, martir, ctitor de suflete, de biserici vii și ctitor de aleasă mănăstire, și le rămâne astfel în prelungul vieții, mai ales în momente grele ce pot fi atenuate prin ceea ce Părintele numea „slujire” și „jertfă”. Cei care-l portretizează acum atât de nuanțat sunt cei care au simțit protecția Părintelui, rodul inefabil al întâlnirilor, la care se simțeau într-o altă lume, renăscând, fiindu-le zădărnicite, cu tact și empatie, nesăbuințe și impietăți, înrămurindu-le iubirea. Căci fără iubire, medita Părintele, nu trăiești, doar supraviețuiești.
Fiii duhovnicești ai Părintelui îi aseamănă, acum, prin litera cărții, „inima de foc” cu cea a Părinților filocaliei, readucându-l la viață pe cel care purta cu adevărat duhul speranțelor creștine și sublimul copleșitor al înnoirii omului prin taina sclipirii potirului.
Cartea surprinde prin armonizarea mărturiilor, prin complementaritate, conturând imaginea de ansamblu în care Părintele le deschide celor din jur cerul, prin pilda vieții sale, prin chipul bucuriei și al nădăjduirilor, prin simțul duhovnicesc deosebit, seninătate, tenacitate, rigoare, cultură teologică, dârzenie, blândețe, dar și sobrietate, înțelepciune și mustrare a răului. Sunt dimensiuni portretistice amintind de cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur din Tratatul despre preoție, cerându-i-se preotului să fie „cucernic, dar lipsit de mândrie; temut, dar iubit; autoritar, dar popular; drept, dar larg la suflet; smerit, dar nu slugarnic, aspru, dar înțelegător.”
În strana aducerilor-aminte, ca la o cină eternă, fiii duhovnicești ai Părintelui îl privesc ca pe un om viu, așezându-i biruințele în pământul lor roditor, invocându-le ca pe un acoperământ al mântuirii: „Părinte Ioane, roagă-te pentru noi, păcătoșii!” Într-o asemenea lumină s-a împlinit scrierea cărții, „ca să se bucure împreună și cel ce seamănă și cel ce seceră”; intrând în bucuria sacră a cititorului (și acesta co-autor, căci multora Părintele le rămâne laitmotiv al vieții) în ziua atâtor amenințări preapocaliptice, incertitudini și neîncredere privind soarta omului pe pământ. Numai că omul își poate opri afundarea în neant, în Marele Colaps sau Marele Îngheț, fiind purtător de Dumnezeu.
Sunt co-autori, mărturisind cum s-au născut duhovnicește prin forța harului Părintelui Ioan și cum simt, ca pe un legământ de inimă, să transmită miracolul nașterii lor duhovnicești: Scriitorul Călin Pintea, Pr. Călin Budai, Pr. Iconom Stavrofor Vasile Bota, Pr. Cristian Chiorescu, Prof. Valerica Duicu, Ioan Chiriță, Pr. Ovidiu Ilie, Dr. Stelian Gomboș, Pr. Prof. univ. dr. habil. Emil Jurcan, Dr. Loredana Mițariu, Pr. Ilarie Dan Moldovan, Maica Stareță Iuliana Neacșu, Pr. Prof. dr. Ioan (Jan) Nicolae, Pr. dr. Silviu Negruțiu, Ing. Elena Onoiu, Pr. Remus Onișor, Pr. Prof. univ. dr. habil. Dorin Oprișor, Penelopa Pitulice, Octavian Preda, Pr. Daniel Săvan, Marcel Petrișor, Ieromonah Ioan Raita, Pr. Prof. univ. dr. Vasile Stanciu, Pr. Petru Ioan Vlaic, Pr. Iosif Zoica.
Vocile lor, prin mesaj, acuratețe și reverb, ne amintesc de alte asemenea voci, dintr-o carte geamănă, In memoriam Episcop Vasile Flueraș, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2025, în care paginile, consemnează Arhim. Dumitru Cobzaru în Cuvânt înainte, „parcă le-ar fi scris același autor.”
Cartea își amplifică înțelesul și rostul, alăturând „Memoriul către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române al Părintelui Ioan Iovan de la Mănăstirea Vladimirești”, datat 1953, răspunzând celor care discreditau, din rațiuni străine de biserică, viața religioasă de răsunet de la Mănăstirea Vladimirești. Ateii renegați, meniți să distrugă credința adevărată, încercau, la ordine diavolești, să oprească amploarea pelerinajelor la Vladimirești, afluența credincioșilor care își aflau aici folos duhovnicesc, izbăvindu-se de patimi și necazuri. Este un document privind demnitatea cu care Părintele își apără misiunea de preot, în același timp apărând lucrarea dumnezeiască de la Mănăstirea Vladimirești.
Revenind la reflecțiile Sfântului Ioan Gură de Aur despre cruce și puterea crucii de a preface pământul în cer și apreciind că în această carte cuvintele se fac cruce, atunci vorbim de crucea cuvintelor, iluminându-i Părintelui umbletul și preschimbându-i marea ctitorie, așezământul Mănăstirii Recea, în cer. Ne este dat să știm că în acest loc de pelerinaj pentru credincioșii din întreaga țară, Părintele a prefăcut pământul în cer. E pâinea și sarea cu care ne-a întâmpinat și ne întâmpină întru vecie. Cât de aproape ne este calea mântuirii!
Prof. Dr. Valentin Marica
