Justiția oarbă şi omniprezentul AI: „Judecătorul Artificial”, de Geo Moisi
Distopia polițistă Judecătorul Artificial, scrisă de Geo Moisi, ofițer de poliție judiciară, reprezintă cel mai recent roman al său, după ce scriitorul orădean a debutat cu romanul polițist Registrul domnului Carvet, publicând apoi thrillerul Sub acoperire – În numele dreptății și romanul noir Nicio minune de Crăciun.
În romanul său, Geo Moisi construiește o lume distopică în care justiția capătă o altă formă, în care nu mai există procurori și judecători, umanitatea fiind judecată de un program de Inteligență Artificială. Povestea aduce în prim plan o temă actuală, care pune multe semne de întrebare și reprezintă un motiv de îngrijorare pentru viitorul omenirii.
Sofocle a afirmat că ,,Niciun lucru măreț nu vine în viața muritorilor neînsoțit de un blestem”, iar de-a lungul vremii, multe dintre invențiile și descoperirile oamenilor au demonstrat acest fapt. Tehnologia avansată din zilele noastre și folosirea inteligenței artificiale aduc multe beneficii, însă totul vine cu un preț, un cost care ar putea fi prea greu de suportat de către omenire.
Programul de Inteligență Artificială Judecătorească (PIAJ) ajunge să fie integrat în sistemul judiciar al României, prima țară care se folosește de această tehnologie pentru a stabili adevărul, dreptatea și moralitatea, propunându-și să elimine corupția. A fost construit cu scopul ca acesta să elimine prejudecățile și să ia decizii bazate pe obiectivitate.
Personajul principal al romanului este Ana Cornescu, o fostă polițistă de la Serviciul de Patrulare și Intervenție Polițienească, care decide să își schimbe locul de muncă și să lucreze în cadrul Serviciului de Investigații și Anchete Polițienești, unde vrea să-și dovedească valoarea și să-și aducă contribuția. Însă aici se lovește de misoginismul șefului și al colegilor, care o privesc cu neîncredere și cu superioritate. Singurul care se comportă diferit este cel care trebuie să o instruiască, Mihnea Pavelescu, un polițist cu experiență, căzut în dizgrație. Încrederea Anei în sistem începe să se fărâmițeze în momentul în care primește un caz aparte, de agresiune fizică, în care este învinuit fiul lui Mihnea. În urma anchetei, realizează că șeful ei încearcă să o folosească pentru a-l distruge pe mentorul ei. Treptat, Ana începe să se îndoiască de infailibilitatea Judecătorului Artificial.
Polițista se confruntă cu un conflict interior puternic, fiind nevoită să aleagă între familia ei și carieră, între iubire, loialitate, lege și adevăr. Atunci când sora ei este acuzată de furt de către Judecătorul Artificial, aceasta se aliază cu Mihnea și cu un hacker necunoscut, punând la cale un plan nebunesc pentru a opri controlul Inteligenței Artificiale, fără să prevadă toate consecințele acțiunilor lor.
Fiecare dintre ei este ghidat de propriile dorințe și viziuni, încercând să refacă o lume care existase înainte de crearea Judecătorului Artificial: Ana dorește să-și salveze sora, iar Mihnea vrea să se răzbune, distrugând programul care adusese moartea soției sale, unul dintre inginerii PIAJ.
– Vreau să văd Judecătorul Artificial redus la un program de 1 MB. Sau un morman de cabluri și plăci fumegând alb, un fel de Habemus Papa, care să însemne că ne-am recuperat capacitatea de a ne judeca singuri, cu toate riscurile pe care ei au vrut să le evităm. (p. 146)
Citește cronica integrală pe filme-carti.ro.
