Descriere

David Gilman este un scenarist și romancier englez, care a devenit scriitor cu normă întreagă începând cu anul 1986. Până atunci, a lucrat în diverse zone ale lumii ca șofer, lucrător forestier, pompier, fotograf, vitrinier, manager de marketing și soldat într un regiment de parașutiști. Vasta sa experiență de viață se va reflecta și în volumele sale de mai târziu și l vor ajuta să obțină o serie de distincții, printre care amintim Premiul Polar Jeunesse (pentru The Devil’s Breath). A fost selecționat pentru Manchester Book Award și Spellbinding Award, nominalizat pentru Medalia Carnegie și ales pentru lista de lecturi recomandate pentru băieți a guvernului Regatului Unit. A fost, de asemenea, pe lista scurtă pentru premiul Isinglass Teen Read Award 2010 2011 din New Hampshire, SUA. Englezul, aflat pe lista Wilbur Smith Adventure 2021 pentru cel mai bun roman, este primul volum din seria thrillerelor care îl prezintă pe Dan Raglan, un cavaler contemporan care a servit în Legiunea străină franceză. A doua carte din serie, Trădarea, a apărut la Lebăda Neagră în noiembrie 2023, iar în noiembrie 2024 a apărut Renașterea, ultimul volum al seriei.  Zbor de noapte spre Paris este cea de-a patra carte a lui David Gilman, publicată la Lebăda Neagră în 2023.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Pachet David Gilman”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *