Paris, 1943. Franța se află sub ocupație germană, și singurii care luptă împotriva naziștilor sunt membrii din mișcarea de Rezistență. Divizați în mai multe celule pe tot teritoriul statului, acolo unde razele Soarelui Negru își pierd strălucirea, rebelii depun eforturi considerabile ca să facă rost de armamentul necesar cu care să-i saboteze pe invadatori. Capitala, transformată cu forța într-un al doilea Berlin, tresare la fiecare marș și glonț, aparent, rătăcit pe străzile întunecoase și pustii. Colaboratorii au parte de privilegii, dar stau cu frica-n sân că ar putea fi săltați până la următorul răsărit. Vecinii stau la pândă ca niște vulturi, așteptând un pas greșit ca să te dea pe mâna autorităților. Trădătorii sunt peste tot, iar trenurile spre Auschwitz și Ravensbrück sunt pline de cadavre umblătoare, destinate muncii silnice sau execuției prin împușcare, gazare sau ardere în îngrozitoarele cuptoare ale morții.
Fostul profesor de matematică, în prezent unul dintre cei mai buni decodificatori ai armatei britanice, Harry Mitchell, e abordat de către doi superiori pentru a lua parte la o misiune în Parisul ocupat. După câteva luni de antrenament intensiv, omul nostru este expediat cu un zbor de noapte clandestin spre capitala Franței, însă nemții anticipează operațiunea, astfel încât avionul este identificat și doborât. Ajutat mai mult de soartă decât de pregătirea militară, Harry se parașutează în ultima clipă, aterizând rănit pe câmp, departe de destinație. Norocul face ca pe-acolo să treacă un braconier, care îl preia și-l duce într-una dintre casele din sat, în siguranță. Curând, Mitchell descoperă că printre localnici se află un grup de insurgenți, exact oamenii de care are nevoie pentru a ajunge la Paris, acolo unde, conform instrucțiunilor, urmează să-l găsească și să-l scoată din țară pe Alfred Korte, un om de știință german și un anti-nazist convins.
Alături de membrii mișcării de Rezistență din Saint-Just, Harry Mitchell, acum sub identitatea de Pascal Garon, provoacă daune nemților, capturând și executând un grup de soldați de patrulă. Numele de Pascal capătă destul de repede o conotație puternică atât printre aliați, cât și printre naziști, generalii lui Hitler încercând din răsputeri să pună mâna pe el. Deși la început, în timpul antrenamentelor, protagonistul nu s-a îndepărtat prea mult de poziția sa de profesor de matematică, nereușind nici măcar să tragă un glonț într-un butoi plin cu apă, reculul armei punându-l în dificultate, acum el se dovedește un ucigaș cu sânge rece și un bun strateg, pregătit oricând să dea ordine și să-i nimicească pe trădătorii de patrie. Chiar dacă transformarea lui pare bruscă, actele de violență îi sunt justificate de contextul beligerant și de amintirea soției și fiicei sale, cea din urmă fiind prizonieră în închisoarea La Santé.
Pe lângă acțiunea care se concentrează în cea mai mare parte asupra lui Pascal și a camarazilor săi de sabotaj, există și câteva pasaje despre două dintre iubitele ofițerilor germani, o insurgentă ce conduce mișcarea din Saint-Just și o radiotransmisionistă care urmează să sosească cu un alt zbor de noapte. Chiar dacă, la prima vedere, războiul pare să fie dus între bărbați, nici femeile nu se lasă mai prejos, acționând pe ascuns și luând decizii radicale. Eroinele noastre înverșunate contrastează puternic cu tinerele fete din capitală, parfumate și rujate cu produse de contrabandă, care au devenit în scurt timp dame de companie pentru agenții SS și cei din Gestapo. Orașul luminilor și-a pierdut eleganța și splendoarea, fiind transformat într-un imens cartier militar, unde nimeni nu mai poate să aibă încredere în nimeni, și o simplă cafea cu lapte, neobișnuită printre francezi, te poate da de gol că nu ești de pe-aici.
Dacă ați citit „Englezul”, trebuie neapărat să vă spun că cele două cărți sunt destul de diferite. E drept că m-am așteptat să fie puțin mai alert, însă de data asta Gilman a pus accentul pe dimensiunea strategică, introducându-și personajul într-o realitate istorică ficționalizată. Omul nostru, oricât ar fi de priceput și oricât de mulți aliați ar avea, nu poate să oprească un război, așa că își păstrează poziția de pion aflat în centrul tablei de joc, hârțuindu-și inamicul. De asemenea, autorul nu mizează pe latura emoțională a cititorilor, nu le plângem de milă bieților evrei, nici măcar camarazilor pierduți. Relația dintre personaje se construiește pe respect și devotament, Maquis de Pascal devenind un simbol al rebeliunii. Sincer vă spun că mi-a plăcut mai mult cealaltă carte și abia aștept să mă reîntâlnesc cu Dan Raglan, pentru că „Trădarea” (Englezul #2) urmează să iasă în următoarea perioadă din tipar.
Sursă: https://www.cartilemele.ro/2023/08/recenziile-lui-gica-139-zbor-de-noapte.html