Fiecare civilizație care a ajuns la un anumit nivel de evoluție s-a confruntat cu aceleași provocări. Și niciodată nu le-a rezolvat. Doar scriitorii și filosofii au propus soluții ori și-au imaginat scenarii care pot salva societatea. În cărți și filme, totul este posibil. În realitate, nu.
Ideea care a stat la baza conceperii acestui roman al lui Adrian Petru Stepan, a luat naștere în timpul unei lecturi despre Adriatică și civilizațiile la sfârșitul epocii moderne, lectură cu o tentă mai cenușie, bacoviană pe alocuri, scrisă sub măiestria unui autor de marcă, dar… despre o Italie rece, mâncată de ploaie și de viciile venețienilor.
Primul capitol și primului contact al autorului cu Italia, aduce în atenția noastră opinia acestuia despre sistemul lor medical în contrapartidă cu cel existent la noi. Diferențele au fost întotdeauna mari și continuă să fie astfel, o realitate regretabilă dar sper, cu o limită de timp.
În descrierile desprinse din lectură, deseori avidă, am simțit prezența istoricului mai pregnant decât cea a turistului, rolul jucat de autor în povestea noastră. Îmi place perspectiva aceasta deoarece deslușește acele mici enigme, aduce cu sine curiozitați și informații interesante ce rămân cu tine la final.
Similitudinile culturale dintre cele două popoare, lecții fascinante de istorie, coexistența dintre nații având ca rezultat progresul în opțiunea scriitorului, porturile văzute ca orașe multiculturale și ce presupune libertatea controlată, le regăsim în cele ce urmează într-o desfășurare menită să te acapareze.
A două zi am luat micul-dejun într-un restaurant de la demisolul hotelului…m-a surprins că fiecare masă era așezată într-un separeu. Înainte de a pleca să vizităm locurile, la recepție am găsit un italian mic de statură și volubil, ca mai toți cei din sud. L-am întrebat de istoria locului și de acea aroganță a restaurantului în care fiecare masă își avea mica sa încăpere de piatră. Localnicul…mi-a explicat că pe la 1450, actualul hotel era un han de poștă. Regina Isabella a Castiliei, care stăpânise coasta sudică a Italiei, se îngrijise de comunicații, așa că înfiintase mai multe hanuri unde poștalioanele să aibă cai de schimb, iar aici în fața cetății Ostuni, se găsea unul dintre ele. Pe locul actualului hotel se găseau grajdurile bine întreținute, unde fiecare bidiviu avea boxa proprie, construită din piatră.
Am ales să vă redau această povestire pentru a exemplifica respectul și grija celor din peninsulă, pentru trecutul lor și modul ingenios în care au ales să păstreze amintirea acestuia.
Dorința autorului de a aduce în atenția noastră o istorie vie, a oamenilor, speranțelor și voinței acestora, este fascinantă și privită din acest unghi, acestă nișă uitată în timp, are darul de a marca o realitate cu conotații inedite. Mica lecție despre fericirea proprie și consecințele inevitabile ale pragmatismului redată printre relatări istorice, adaugă o nouă direcție lecturii, iar nota de filozofie este punctată foarte plăcut.
Modul cum prezintă autorul istoria jihadismului modern despre care consideră că îi are începuturile după terminarea Primului Război Mondial, aduce o viziune nouă despre cum lumea cosmopolită, dominată de englezi, se inserează în realitatea acestora. Despre urmări și cum au ales mulți patrioți îndrăgostiți de țara lor, să o respingă, vă las să citiți în cele ce urmează.
Ca și în viață, când te apropi de apus multe întâmplări capătvă o altă nuanță, le vezi diferit și mai profund, așa și aici, spre finalul cărți găsim povestea de dragoste a bunicii sale transpusă cu o gingășie remarcabilă, creionând fascinant atmosfera unor timpuri apuse. Când autorul a schimbat registrul, am întors paginile și am citit-o din nou.
La final ești alt om. Recomand!
Sursă: www.literaturapetocuri.ro
