Povestiri din aeroport și de pe lângă. Cartea II

Descriere

Poveștile lui Adrian Voicu se nasc în pauza dintre două zboruri și o cafea băută în frigul din birou, între râsul sănătos și gândurile visătoare dintr-o zi mohorâtă, în urma unui apel de la un prieten vechi sau în rarele momente de respiro din călătoriile cu avionul, unde întâlnește personaje exotice și istorii neașteptate. În a doua carte din seria Povestiri din aeroport și de pe lângă, autorul continuă să adune oameni în jurul cuvintelor, ca într-o cafenea de suflet, fără pereți, dar cu o atmosferă caldă și familiară.

Cu Grégoire, Jules, Pierrot, Babu, Argon și Panseluță ca tovarăși de zbor și de poveste, fiecare pagină e o invitație la râs, reflecție și mai ales la apropiere. Aparent banale, întâmplările capătă savoare prin felul în care sunt spuse — cu umor irezistibil, autoironie, inteligență și o umanitate care îmbrățișează.

Într-o lume grăbită și haotică, scriitorul ne amintește că o poveste bună poate fi ancora unei prietenii, refugiul unei zile grele sau începutul unei seri cu zâmbetul pe buze.

O carte despre zboruri, întâlniri, camarazi și viața care merită trăită cu poftă și optimism în orice moment.

Fragmente

„Sunt la serviciu, beau o cafea.
Apare amicul Grégoire.
— Adiță, tu ești băiat deștept, ești scriitor, începu el cu peria de scame, scoate-mă și pe mine la liman cu o chestie urgentă.
— Te-ascult, răspunsei curios.
— Uite, m-a rugat fi-miu să-l ajut cu un eseu despre familie și eu sunt mistreț la chestii dintr-astea, scrie-mi și mie niște treburi frumoase.
— Bine, mă, zic, acuma vrei?
— Hai, mă, că pentru tine e o nimica toată, se rugă el. Uite, bagă pe telefon câteva fraze și trimite-mi-le ca să i le dau lu’ fi-miu pe WhatsApp.
Zis și făcut. (…)
După vreo două zile, iar mă întâlnesc cu amicul Grégoire și din una-n alta îl întreb și ce-a făcut fi-su la școală cu eseul de i l-am scris.
— Aaa, îl umflă pe ăsta râsul, a fost senzația anului!
— Serios? zâmbii și eu. Mă bucur.
— Da, zise ăsta continuând să râdă. Mai știi fraza aia de mi-a plăcut mie mult?
— Care frază? făcui mirat.
— Aia în care ai scris că «relația lui mami cu tati s-a armonizat până la perfecțiune».
— Da, da, zisei, aia i-a plăcut?
— Exact aia a fost de dat pe spate, râse Grégoire, cu atât mai mult cu cât, de la corecturile mele pe telefon, la fi-miu în eseu, în loc de «relație» a ajuns «felație».”

„Parcasem strategic, la umbra unui copac, și mă pregăteam să-mi iau sacoșele din portbagaj, când mă trezesc în spate cu Jules, apărut subit ca un agent secret al cumpărăturilor.
— Salut, Adiță, zice el vesel, ca un câștigător la loterie. Ce-ai de luat?
— Să trăiești, dragule, habar n-am, zic eu resemnat ca un condamnat la cumpărături. Acuma, când să plec spre casă, mi-a trimis nevastă-mea o listă de cumpărături atât de lungă, că am crezut prima oară că e Război și pace în format PDF.
— Și ție? râde el. Eu mă întâlnesc aici cu nevastă-mea. Dacă vezi fum la una dintre casele de marcat, să știi că e de la cardul meu, ha-ha! (…)
— Auzi, Adiță, scuză-mi indiscreția, da’ de ce ai în portbagaj o sacoșă plină cu sacoșe?
— E complicat să-ți explic, răspund eu cu aerul unui profesor universitar care predă Sacoșologie Aplicată. Vezi tu, sacoșa cu sacoșe e ca o matrioșkă românească – deschizi una și găsești alte zece înăuntru.
Jules se uită la mine de parcă tocmai i-aș fi dezvăluit secretele universului ascunse într-o pungă de Carrefour.
— Mai am și acasă, adaug eu zâmbind. Pe unele le țin după ușa de la bucătărie, organizate pe categorii, gen punga cu pungi mari, punga cu pungi medii, pe altele le țin în sertar, gen punga cu pungi „poate-or trebui cândva”. Fac parte din patrimoniul casei, he-he!
— Băi, să știi că nu e o idee rea, zise Jules privind în gol.
Făcu o pauză, apoi spuse pe un ton gânditor:
— Punga cu pungi… Hmmm…
— Da, mă, zic, e o chestie culturală a noastră, a românilor.”