Călin Pintea însuși reflectează asupra momentelor de încercare din viață și asupra refugierii sale spirituale în „Grădina Maicii Domnului”, un loc unde se simte ca o albina care se întoarce la fagurele său originar. În fața provocării de a scrie despre Athos, el se confruntă cu dificultatea de a exprima în cuvinte experiențele sale transcendente.
Povestea sa evocă un univers protector și spiritual, unde chiar și în mijlocul unei furtuni, prezența divină și iubirea lui Dumnezeu sunt tangibile. Călin Pintea ne oferă o privire intimă asupra căutării spirituale și a descoperirii divinului în cotidian, subliniind importanța purității inimii în relația cu Dumnezeu.