Lansare de carte „Întâmplări cu părinţi şi copii cuminţi”, Mona Coţofan

Vineri, 27 mai, începând cu ora 16.00, scriitoarea Mona Coțofan va lansa cartea pentru copii „Întâmplări cu părinți și copii cuminți”. Invitați în cadrul evenimentului vor fi Adrian Christescu, scriitor; Prof. Dr Mihaela Doboș, Colegiul Național Costache Negruzzi Iași; Prof. Mihaela Mocanu, Școala Primară Gheorghe Asachi Iași.

Mona Coțofan (Onești, 1968) a absolvit cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității „Al.I. Cuza” din Iași, trăiește în orașul care a adoptat-o de mai bine de treizeci de ani și este profesoară la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”. A scris, de-a lungul carierei didactice, cărți de specialitate, dar poezia reprezintă o pasiune veche, în timpul liceului publicând în presa literară a vremii. A considerat întotdeauna lectura drept o formă de călătorie de care s-a bucurat constant, recomandând-o și elevilor săi. ,,Întâmplări cu părinți și copii cuminți” reprezintă felul în care se vede lumea cu ochiul copilului, o perspectivă inocentă asupra cunoașterii prin joc.

Ce poate fi mai frumos într-o viață de om decât să dăruiești celorlalți o taină care să-i facă nemuritori? Dacă ai norocul să o primești întrupată în cuvinte și litere, ascunde-o bine în suflet, îngrijește-o blând și dă-o mai departe, fiindcă doar așa ea nu va pieri niciodată! Vei intra, astfel, în Frăția Oamenilor Fericiți, acolo unde adulții se joacă, iar copiii îi iau la rost dacă greșesc sau trișează.

Această cărticică, dragii mei, nu este doar o minunată antologie de poezie pentru copii, ivită firesc din dragostea unei mame pentru fetița ei, ci chiar povestea copilăriei noastre, spusă în cuvinte care nu îmbătrânesc niciodată și de care nu ai cum să te plictisești, fiindcă sunt rostite de personaje care trăiesc dincolo de timp: melci și fluturi, albine și pisici, oameni de zăpadă și pitici, broscuțe și nuferi, feți-frumoși și, mai ales, bunici sfătoși care dau cu grație în mintea copiilor.

Făcând și eu parte, alături de autoare, din această frăție, acasă sau la școală – unde chiar tu, micule cititor, ești în rolul principal -, pot depune mărturie că povestea te va captiva și te va amuza cum nu-ți imaginezi. Ai încredere în mine!

Semnez piticește, Mihaela Doboș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *