Interviu|Milena Michiko Flašar despre „L-am numit Cravată”: Empatia este condiția fundamentală pentru a putea scrie

Interviu realizat de Jovi Ene.

4 noiembrie 2026

L-am numit Cravată, romanul tradus în anul 2024 la Editura Lebăda Neagră (traducător: Mariana-Virginia Lăzărescu), este un roman neobișnuit pentru un european, dar se explică pentru că autoarea sa, Milena Michiko Flašar, are și o ascendență parțială japoneză. Iată ce scriam despre acest roman: „Numai în Japonia ar putea exista un nume și o categorie de oameni precum hikikomori – ei bine unul dintre cei doi protagoniști ai scriitoarei nipono-austriece Milena Michiko Flasar este hikikomori, o persoană care a luat decizia de a se izola de societate, s-a închis la doar 18 ani într-o cameră, pentru a sta acolo departe de oameni, chiar și de părinții săi care-i mai dădeau pe sub ușă bilețele sau care-i lăsat în fața acesteia hrana zilnică. Există câteva explicații pentru care Taguchi a apelat la această formă de izolare și le vom afla în cele aproximativ 150 de pagini ale romanului, printr-o formă de dialog cu o altă persoană ciudată, acel Cravată, pe care Taguchi îl întâlnește într-un parc, la ieșirea din izolare și primii pași în societatea pe care a respins-o cândva – Cravată vine zilnic în parc de două luni, de când a fost concediat, pentru că nu a avut curajul să-i spună soției că nu mai are serviciu. Așadar, doi neadaptați care caută să găsească drumul înapoi spre ceilalți și să găsească în același timp explicații pentru cauzele neadaptării lor, într-un roman aparent subțire, dar atât de profund.”

Zilele acestea, am avut plăcerea să vorbesc cu Milena Michiko Flašar despre romanul său (și nu numai), iar interviul nostru vă aparține acum: 

– Fascinația pentru Japonia a provenit probabil de la mama ta. Așa este? Cum a fost copilăria ta între două culturi?

A crește vorbind două limbi și aparținând la două culturi a fost – și continuă să fie până astăzi – o experiență definitorie pentru mine. Îmi permite, atât în interiorul meu, cât și în opera mea literară, să aduc împreună ceea ce altfel ar putea părea opusuri. Încerc să privesc dincolo de suprafața lucrurilor, să descopăr esența comună care se află în spatele diferitelor manifestări exterioare, iar eu cred că acest lucru are foarte mult de-a face cu dubla mea moștenire culturală.

– Care este diferența dintre un roman de factură japoneză față de unul de factură austriacă? Sunt cele două planuri literare total diferite. Toate romanele tale au un substrat nipon?

Romanul japonez de tip „I-novel” (romanul eului) este considerat un gen distinct, care se concentrează mai puțin asupra intrigii și mai mult asupra stării de spirit și atmosferei. Cu toate acestea, există numeroase puncte comune: atât romanul de factură japoneză, cât și cel de factură austriacă sunt preocupate de individ și de experiențele sale existențiale în lume. În propriile mele romane, încerc să explorez această temă fundamentală pe un fundal japonez, deoarece găsesc în Japonia o bogată țesătură de imagini și subiecte. 

…

Citește interviul integral pe filme-carti.ro.

Lasă un răspuns